"Zeul macelului"

„Zeul măcelului”, montat la Cluj îi are în distribuţie pe Irina Wintze-Véronique Houllié, Marian Râlea-Michel Houllié, Diana Buluga-Anette Reille şi pe Miron Maxim în rolul lui Alain Reille. Spectacolul se adresează unui public numeros şi, ca urmare, a fost aleasă Sala Mare a Teatrului Naţional pentru seara premierei. Scenografia fiind una minimală, fără mult decor şi fără muzică, regizorul a mizat în primul rând pe actori garantând că spectaculozitatea va fi asigurată de jocul lor. „Spectacolul se joacă într-un singur spaţiu, într-o unitate de timp cum spun regulile tragediei clasice, dar nu este o tragedie. Sunt patru personaje diferite care schimbă raporturile de relaţii între ele. Pe parcurs, au loc multe explozii şi întorsături de situaţie, dialogurile fiind cheia întregului spectacol”, a declarat Cristian Hadji-Culea.

Probleme de cuplu

„Zeul măcelului” este un text scris de Yasmina Reza în 2006. Jurgen Gösch a pus textul în scenă la Schauspielhaus de Zürich, apoi piesa a fost reluată la Berliner Ensemble. În ianuarie 2008, Yasmina Reza îşi regizează propria piesă la Teatrul Antoine din Paris avându-i în distribuţie pe Isabelle Huppert, André Marcon, Valérie Bonneton şi Éric Elmosnino. În salonul familiei Houllié, înţesat de cărţi, având pe pereţi fotografii dintr-un ţinut african aflat în război, soseşte familia Reille, invitată la o discuţie în urma unui incident, aparent, fără foarte mare importanţă: Ferdinand, odrasla familie Reille, îl lăsase fără dinţii din faţă pe Bruno, băiatul familiei Houllié. Debutul întrevederii are loc în parametri civilizaţi, sub semnul convenţiei sociale, ca apoi totul să degenereze într-o confruntare frenetică a celor două cupluri, de un comic muşcător, din care ies la suprafaţă toate frustările vieţii de cuplu.

Dramaturg, actriţă, scenarist

Yasmina Reza s-a  născut la 1 mai 1959 la Paris. Este fiica unei violoniste maghiare şi a unui om de afaceri de origine evreiască, jumătate rus, jumătate iranian. Scriitoarea, crescută într-o atmosferă artistică, a studiat teatrul şi sociologia la Universitatea din Nanterre. Inspirată de teatrul lui Nathalie Sarraute a început să scrie, piesele ei de teatru fiind traduse şi jucate în lumea întreagă, de la Royal Shakespeare Company, Teatrul Naţional din Londa, Teatrul din Almeida, Teatrul Schiller, Schaubühne din Berlin, Burgteater din Viena, Teatrul Regal din Stockholm până la renumite teatre din Moscova ori de pe Broadway. Este, de asemenea, autoare a două romane: „Adam Haberberg” (2002) şi „Heureux les heureux” (2013); scenaristă: „À demain de Didier Martiny” (1983),  „Le Pique-nique de Lulu Kreutz” de Didier Martiny (2000), „Carnage” de Roman Polanski (2011), pentru care a primit premiul pentru cea mai bună adaptare la Festivalul de la Cannes din 2011.

De ochii lumii

Despre piesa “Zeul Măcelului”, Cristian Hadji-Culea spune că este o piesă foarte bună despre relaţiile dintre oamenii, o piesă validă, foarte contemporană. „Spectatorul intră în contact cu oameni care la prima vedere sunt civilizaţi, bine crescuţi, dar se va dovedi că această crustă de civilizaţie nu a reuşit să pătrundă nici în ei, nici în noi, dincolo de epidermă. Personajele sunt mult mai complexe decât nişte tipare”, a precizat regizorul spectacolului. La Iaşi spectacolul „Zeul Măcelului” se joacă şi astăzi, din 2009.

În comedie, ca în matematică

În rolul lui Michel Houllié actorul Marian Râlea se regăseşte cel mai bine, precizând că nimic nu se compară cu propunerea de a juca într-o comedie. “Mi-a fost dor de comedie. Personajul meu este unul coleric, care se abţine tot timpul şi încearcă să facă faţă aparenţelor în această întâlnire, în acest război dintre cele două familii. Personajele ajung să se transforme ca nişte copii, se întorc la copilărie şi îşi dau arama pe faţă. Niciodată nu ne putem educa cât am avea nevoie, niciodată nu uităm de crizele pe care ni le facem unii altora. Michel este din punctul meu de vedere un personaj complex atât cât îl lasă autoarea”, remarcă actorul. “În comedie trebuie să ai mare grijă pentru că este ca în matematică. Este vorba de ritm, este vorba de consum şi este destul de greu să faci omul, ca spectator, să râdă. Abia atunci când te aplaudă la sfârşit, vei şti că ceea ce ţi-ai propus a şi reuşit. Sigur că discutăm despre o comedie care implică şi tragism. Tragismul ţine de natura urmană şi de tot ce înseamnă viaţa care ne înconjoară. Personajul participă şi luptă în acest război”, precizează Marian Râlea.