"De ce eu?"

Bazat pe fapte reale, De ce eu? spune povestea lui Cristian (Emilian Oprea), un tanăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupție în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. Cristian investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt și îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercînd să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă și se expune unor revelații dureroase și neașteptate.

...

Romanian director Tudor Giurgiu returns to the Berlinale with a bitter legal thriller based on a real-life case of political corruption

Kafka comes to post-Communist Romania in writer-director Tudor Giurgiu's third fiction feature, which premiers in Berlin's Panorama Special section this week. Why Me? is a thinly disguised dramatization of the life of Romanian state criminal prosecutor Cristian Panait, who died in shady circumstances in April 2002 after taking a stand against powerful vested interests. He was just 29.

 

A Romanian, Bulgarian and Hungarian co-production, Why Me?opens domestically at the end of February. Glossy-looking and solidly crafted, it will clearly have audience appeal at home and in the neighboring region, where the Panait case still has recent historical resonance. But it feels too local in theme and too conventional in style to generate much overseas interest, lacking the originality and bite that propelled the best of the Romanian New Wave onto the world stage over the past decade.

Darkly brooding hunk Emilian Oprea plays Cristian Panduru, a young college lecturer and hotshot prosecutor who is being groomed by his bosses for fast-track promotion. Offered the career springboard of a complex corruption case against Bogdan Leca (Alin Florea), a fellow prosecutor who had previously been involved in pressing smuggling charges against prominent political dynasties, Panduru initially seizes the chance. But he soon has doubts about the case, suspecting he is being used as a pawn in a murky power game orchestrated by the security services and crooked government insiders.

 

Panduru is an idealist with strong moral convictions, but also a cold-hearted womanizer who cheats on his partner Dora (Andreea Vasile) with his female students. When he withdraws from the Leca case on principle, he is frozen out of his job, slapped with trumped-up criminal charges and menaced with vague threats of blackmail concerning his colorful private life. Consumed by paranoia, he suspects everybody around him of being a spy or a traitor. His lone stand against injustice ends tragically.

 

A prolific director, producer and founder of the Transilvanian Film Festival, Giurgiu was also briefly in charge of Romania's state broadcaster before resigning under political pressure. This was part of his motive for dramatizing the Panait case, seeing in it a more tragic echo of his own, and a broader allegory for post-Communist Romania in general.

  

As a film-maker, Giurgiu does a competent job, though Why Me? feels more like an upscale TV drama than a fully realized movie: indeed, HBO Romania is listed as a co-production partner. Clunky exposition abounds, with too many table-thumping showdowns in smoke-choked, tobacco-stained rooms.

Panait's death was officially recorded as suicide due to schizophrenia, and Giurgiu takes the bold step of filming at the exact location where he died. Conspiracy theories still persist that he was killed by dark forces. In any case, soon afterwards, Romania finally disbanded its secret police and jailed dozens of politicians for corruption. Why Me? is not the full story, but a worthy attempt to tell part of it.

Production company: Libra Film
Cast: Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile, Lucretia Mandric, Alin Florea, Dan Condurache
Director: Tudor Giurgiu
Screenwriters: Loredena Novak, Tudor Giurgiu
Producer: Oana Giurgiu
Cinematographer: Marius Panduru
Editor: Lemhenyi Reka
Music: Viktor Chouchkov
Sales company: Heretic Outreach, Athens
Unrated, 130 minutes
...
CRISTIAN TUDOR POPESCU:

Am numit acest procedeu de manipulare ancoră de real. E folosit cu intenţia de a naşte în mintea spectatorului mediu standard un gând mai mult sau mai puţin subconştient: „Păi, dacă terasa e aia adevărată, atunci tot ce-am văzut în film trebuie să fie adevărat”.

Şi nu e, începând chiar cu scena terasei. Îl vedem pe Emilian Oprea (Panait) zâmbind, cu ochii jucându-i în lacrimi, resemnat-depresiv, deşi discută cu viitoarea lui soţie planuri de viitor. Apoi, ea pleacă la cumpărături şi el vorbeşte la telefon cu o studentă căreia „i-o trăsese” (nu am alt termen care să redea exact ce-a pus regizorul Tudor Giurgiu pe ecran), că ce faci, că te-ai dat la fund, că nu ne mai vedem?, după care aruncă telefonul, despărţindu-se de viaţă, şi se duce la balustrada letală.

Tăietură de montaj cu doi porumbei, simboală tare de tot a sufletului ce urmează să se înalţe la ceruri.

Apoi, imaginea unei perdele gri, altă simboală, giulgiul, cum ar veni.

În sfârşit, procurorul mort, în trening, pe asfalt.

Există şi spectatori care vor fi înţeles că Panduru (Panait) s-o fi sinucis şi pentru că nu se hotăra cu care dintre cele două domnişoare să şi-o pună. În realitate, Cristian Panait s-a aruncat în gol cu martori, mătuşa şi mama lui, care l-au dezbrăcat şi au încercat să-l întindă în pat, văzându-i starea de agitaţie extremă. Panait s-a smuls, a fugit pe terasă în chiloţi şi a sărit sub ochii celor două femei.

Dar, regizorul Giurgiu ţine să-l scoată din viaţă pe Panait inventându-i un ultim gest duplicitar, o înşelare, a ziaristei cu studenta.

Iar asta se înscrie într-o logică schiloadă a filmului, care nu face decât să confirme ce s-a străduit să demonstreze Justiţia română a anului 2002: că procurorul Panait era bolnav mintal.

Nebun post-mortem! se numeşte editorialul pe care l-am scris atunci în Adevărul. Nu exista niciun fel de document medical, internare sau diagnostic, care să menţioneze vreo problemă psihică a procurorului Panait. Dimpotrivă, trecuse testul psihologic pentru admiterea în magistratură.

Toată activitatea lui la Parchetul General fusese competentă, dinamică, cât se poate de coerentă. Însemnările cu pix roşu ale procurorului Panait în legătură anchetarea procurorului Alexandru Lele la Oradea, publicate tot în Adevărul, arătau un meseriaş meticulos, riguros, cât se poate de raţional şi stabil psihic.

Comportamentul lui alterat brusc în ultimele zile şi ore de viaţă nu e al unui nebun, dar al unui omagresat psihic de către cineva, al unei victime a manipulării mentale, făcută cu mijloace profesioniste, de tip inducţie obsesională, şantaj cu ameninţare, condiţionare hipnotică, care nu sunt aiureli gen flacăra violet. O manipulare căreia a încercat să i se opună până în ultima clipă.

Or, ce vedem la dl Giurgiu? Un Panait fost participant la partide de sex în grup regulează câineşte, în calitate de profesor, o studentă (astea sunt adăugirile „creative”, artistice, ale regizorului la realitate, probabil, tot în memoria lui Cristian Panait, menite să facă filmul mai prizabil pentru publicul de mall), pe urmă i se ia dosarul Lele şi e pus el însuşi sub anchetă. Obsedat că e microfonat peste tot şi că îi este ameninţată viaţa de către „serviciile secrete”, având şi două femei pe cap, curajosul şi corectul Panait dă în depresie maniacală şi se sinucide.

Se sinucide fiindcă avea viaţă grea, şi nu putea să lupte cu ea. Ca un fricos absolut, se sinucide ca să nu fie omorât – asta e „logica” jignitoare pe care i-o atribuie dl regizor Giurgiu.  Niciun cuvânt, nicio imagine în film despre faptul că adevăratul Panait era foarte credincios, mergea des la biserică şi avea duhovnic – pentru un astfel de om, sinuciderea e un mare păcat.

Colegul lui de breaslă, procurorul Lele, prima ţintă a cercurilor de putere în afacerea de la Oradea, şi el suspendat din funcţie, anchetat şi supus presiunilor de tot felul, s-a judecat cu Parchetul General din 2002 până în 2008, câştigând toate procesele şi fiind repus în funcţie.

Mai mult, insultarea, nicidecum cinstirea, memoriei procurorului Cristian Panait merge până la a i se pune în cârcă infracţiuni grave imaginate de scenarist şi regizor. Folosind un aşa-zis „prieten” din procuratura militară, Panaitul lui Giurgiu „face rost”, în mod cât se poate de ilegal, de stenogramele unor interceptări ale SRI. Deci, nu pe baze profesionale şi legale îşi face el dosarul în cazul Lele, ci scurtcircuitând, încălcând legea. După care, dl Giurgiu îl pune să-i transmită acest dosar, cu respectivele stenograme obţinute ilegal, tocmai anchetatului Lele – comunicarea de date din dosarul în derulare e o faptă de maximă gravitate şi descalificantă pentru un procuror.

De ce toată îmbârligătura asta scenaristică? Pentru că dl Giurgiu mută axa cazului Lele-Panait de pe PSD pe „serviciile secrete”, mai exact, Securitatea eternă.

Ce s-a întâmplat în 2001 şi 2002 la Oradea este un caz de corupţie pesedistă la nivel înalt. În film este prezentat episodul descinderii pentru percheziţie condusă de procurorul Panait în locuinţa lui Lele. E o reconstituire fidelă, cadru cu cadru, a secvenţelor reale, înregistrate pe casetă atunci de televiziunea locală. Cu o mare şi lată excepţie – replica lui Lele către Panait: „Vreau să mă asigur că se procedează corect, pentru că dumneata eşti trimis aici de Năstase!”. Pe asta, dl Giurgiu a sărit-o, „artistic”, „creativ”...

Adrian Năstase este cel care a determinat punerea în libertate a lui Adrian Tărău, fiul prefectului PSD Aurel Tărău, arestat de procurorul Lele pentru implicare într-o reţea de criminalitate transfrontalieră. Liderul PSD şi prim- ministru a influenţat Justiţia, după ce declarase că nu-i plac arestările de vineri seara, astfel încât Lele a fost silit să revoce arestarea lui Adrian Tărău, cel care sponsorizase masiv PSD, cu bani negri, pentru ca tatăl Tărău să fie numit prefect de Bihor.

Îndată ce s-a văzut liber, Adrian Tărău a fugit în America, la Chicago.

Realitatea e mult mai tare şi mai ascuţită decât ficţiunea d-lui Giurgiu. Stresat de faptul că despre filmul d-sale se spunea că dă în Ponta, a cărui posibilă implicare în cazul Panait-Lele s-a tot vehiculat în presă,  dl Giurgiu a organizat o proiecţie restrânsă a peliculei înainte de alegerile prezidenţiale din toamnă, în care dl Ponta pleca mare favorit. Şi, da, dl Ponta şi PSD s-au liniştit, nu era nicio problemă.

Ba s-a bucurat acum şi dl Băsescu, care a văzut De ce eu? şi l-a declarat bun. Normal, pentru că realizatorii, începând să filmeze prin aprilie 2014, au constatat că se află în anul „Serviciilor”, inaugurat de dl Băsescu cu prilejul pozării E. Udrea, A. Bica şi A. Topoliceanu şopingind în februarie, la Paris. Drept care, în locul megaafacerii pesediste de corupţie şi imixtiune politică în Justiţie, au băgat interceptări, stenograme, fotografii cu camera ascunsă, totul într-o zeamă de complot sereisto-securist, în stilul clasicelor thrillers occidentale de gen.

Cât priveşte analiza cinematografică a filmului, nu menţionez decât „cântările” folk, pop, pian glamoros de holul hotelului şi ohtaturi de inimă albastră, băgate periodic pentru fezandarea inimaţului spectatorului şi ca o compensaţie pentru că se aude prost ce vorbesc personajele.

Frumoasa melodie „Noi, nu!”, interpretată de Anda Călugăreanu, pe versurile lui Nicolae Labiş,  afirmă exact contrariul a ce se arată în film că ar fi făcut procurorul Panait: noi, nu, niciodată, nu vom muri înainte ca trupul să ne moară! Cristian Panait, carevasăzică,  face parte dintre cei ce şi-au pierdut „credinţa-n izbândă pe-aceste mereu mişcătoare poteci”, în vreme ce Noi – care Noi? Probabil dl Giurgiu şi echipa filmului de vreme ce d-sa ne-a rugat în mod expres să rămânem aşezaţi, să vedem genericul de final şi să ascultăm melodia – , nu!

Atunci, în 2002, spuneam, într-o emisiune a lui Marius Tucă dedicată cazului Panait, presei şi corupţiei, că n-am să pot răsturna ca gazetar colosul pesedist instalat peste ţară, asta nu stă decât în puterea oamenilor, prin vot, dar că voi face tot ce pot ca să apăr amintirea procurorului Panait.

Ceea ce fac şi acum.

...

Ziarul german "Frankfurter Allgemeine Zeitung" a publicat la 28 iulie 2012 un articol, cu titlul "Crede ca poate scapa cu orice" - link aici -  in care informeaza despre versiunea conform careia prim-ministrul Romaniei, Victor Ponta, ar avea legatura cu moartea fostului sau coleg de serviciu, procurorul Cristian Panait. Asta printre alte lucruri reprobabile de care este acuzat primul ministru Victor Ponta. 

Procurorul Cristian Panait a decedat in 2002, la varsta de 29 de ani, dupa ce acazut de la fereastra apartamentului din Bucuresti in care locuia.

Ziarul german releva ca in acea perioada procurorul Cristian Panait investiga un scandal de coruptie in care erau implicati oameni din anturajul liderului de atunci al PSD, Adrian Nastase.
Caderea fatala de la etaj, in seara zilei de 10 aprilie 2002, s-a intamplat la scurt timp dupa ce Cristian Panait a fost vizitat la domiciliu de colegul sau Victor Ponta, cu care ar fi avut un conflict din cauza viziunilor opuse in privinta dosarului.

La autopsie au fost gasite urme de droguri in corpul lui Cristian Panait.

Initial, a fost deschis un dosar conform caruia procurorul Victor Ponta era suspectat de asasinarea procurorului Cristian Panait.

La scurt timp, insa, a fost avansata versiunea oficiala conform careia procurorul s-ar fi sinucis, scrie ziarul german.

Procurorul care investiga decesul lui Cristian Panait a fost lovit mortal de o masina, iar autorul accidentului nu a fost prins niciodata.

Autorul articolului din "Frankfurter Allgemeine Zeitung", Von Karl-Peter Schwarz, a stat de vorba, la Bucuresti, cu Ela Simona Fica, o jurnalista care l-a cunoscut personal pe procurorul Cristian Panait si care a investigat acest caz.

Publicatia germana o citeaza cu prudenta pe jurnalista, nepreluand acuzatiile directe si grave aduse de ea lui Victor Ponta, scrie elldor.info.

Concluzia jurnalistei romane (cu grad militar) este ca Victor Ponta a fost interesat de inlaturarea procurorului Cristian Panait si ca ulterior a fost rasplatit de PSD, cariera sa avansand.

"Victor Ponta este asasinul procurorului Cristian Panait!", este titlul unui articol publicat la 17 martie 2011 de Simona Ela Fica pe Exploziv-news.ro.

Jurnalista il acuza pe Victor Ponta ca "l-a impins pe fereastra" pe Cristian Panait.

"Azi, 17 martie 2011, eu anunt decesul procurorului Cristian Panait ca fiind un act criminal. Si-l arat cu degetul pe asasin: fostul procuror Victor Ponta! Il arat cu degetul mainii stangi, pentru ca in mana dreapta tin dosarul nr. 177/P/2002, al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de urmarire penala si criminalistica.

Obiectul acestuia este "Moartea violenta a procurorului Cristian Panait. Inculpat: Ponta Viorel Victor".

L-am obtinut. Foarte greu. Recunosc, public, ca l-am obtinut santajand doi procurori obedienti lui Adrian Nastase, se stiu ei care. Am promis ca nu le voi dezvalui infractiunile si ma voi tine de promisiune. In fond, cateva evaziuni fiscale si o spalare de bani, nu-s mai grave decat o crima. Iar numele lor nu-s mai sonore ca al lui Ponta", scrie Simona Ela Fica.

Iata declaratia matusii lui Cristian Panait, anexata la dosar, potrivit jurnalistei: "Cristi m-a anuntat, cand s-a intors de la serviciu, in jurul orei 17, ca va avea o vizita si sa nu ma sperii daca aud scandal.
A zis: Ori eu, ori ei! A specificat ca vrea sa lamureasca niste probleme de viata si de moarte cu un coleg si a spus numele Ponta.
Mi-a cerut sa le pregatesc o cafea si, daca se poate ar fi mai bine sa nu asist la discutii.
In jurul orei 17:30 a venit musafirul asteptat, iar eu, conform intelegerii cu Cristi, am plecat in vizita la o vecina.
Ultima persoana care a venit la Cristi a fost acest Ponta".

Femeia mai declara: "Am fost alertata de ceilalti vecini ca nepotul meu a cazut de la etaj. Ultimele cuvinte pe care le-am auzit de la el au fost: cainele asta de Ponta m-a omorat! Apoi a mai spus ceva, dar nu am mai putut auzi, a intrat in coma".

Simona Ela Fica scrie ca "procurorul care a dat rezolutia de incepere a urmaririi penale impotriva lui Ponta a fost, in doi timpi si trei miscari, pensionat fortat, de catre ministresa Rodica Stanoiu. Un alt procuror a luat "cazul" si, la ordinele lui Botos – procurorul de casa al lui Nastase si Hrebenciuc, a falsificat toate probele astfel incat moartea procurorului Panait sa para o sinucidere".

La 20 iulie 2012, Simona Ela Fica a facut urmatoarea precizare pe Exploziv-news.ro:

"Pentru ca mai multi cititori ne-au reprosat faptul ca, din anul 2010, de cand am anuntat ca am intrat in posesia dosarului 117/P/2002 in care Victor Viorel Ponta era acuzat de asasinarea procurorului Cristian Nicolae Panait, nu am mai publicat niciun amanunt legat de acest subiect, ii instiintam ca am oprit continuarea anchetei ca urmare a faptului ca nicio televiziune din Romania nu a dorit preluarea acestui caz, din motive lesne de inteles, in ciuda faptului ca dosarul penal aflat in posesia noastra detine probe concludente, intocmite de procurori, medici legisti si criminalisti din IGPR, in privinta modului in care actualul premier NELEGITIM al Romaniei l-a ucis pe fostul lui coleg din Parchetul General."